vineri, 30 septembrie 2016

Penitenciarul Tichilesti. Actiuni de protest impotriva discriminarii !



Lupta continua! Luni, 03.10.2016 incepand cu ora 9:00 ne vom afla in fata penitenciarului Tichilesti pentru a protesta impotriva discriminarii, impotriva tratamentului execrabil al ministrului justitiei administrat lucratorilor din penitenciare. Functionarul de la Bruxelles nu intelege ca discriminarea prin orice mijloace a unei zone din structura de aparare a tarii vulnerabilizeaza siguranta unui stat de drept.

Pana acum am inteles cu totii ce inseamna stat de drept pentru acest ministru tehnocrat al justitiei. Incercarea de a deturna atentia de la problemele cu care se confrunta salariatii acestui sistem, prin invocarea unor detalii legate de unele jigniri din neant careia i s-ar fi atribuit, pe linie de vestimentatie personala, mai exact plapumele cu care s-ar imbraca in viata de zi cu zi, nu denota altceva decat slabiciune sau nepasare.

Va comunicam pe aceasta cale, stimata doamna ministru, ca absolut niciun salariat al sistemului penitenciar nu este interesat de imbracamintea dumneavoastra ci doar de vestimentatia dumneavoastra morala in raport cu respectarea legii: OUG 20/2016 art. 3 indice 1 alineat (5) !

Astazi, 30.09.2016, filiala noastra sindicala a notificat toata mass-media locala cu privire la protestul pe care-l vom organiza in fata penitenciarului. Mai jos, atasat comunicatul de presa:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu