Cine se ia după muscă ajunge la ... !

 Mai tot timpul,  pe la periferiile unităţilor penitenciare se spun vorbe. Şi vorbele ajung să menţină un climat "armonios", un climat din care răsar adevăraţi filosofi. Adevăraţii filosofi ajung adeseori şi în spaţiul public destinat activităţii sindicale din sistemul penitenciar, când exprimă o serie de nemulţumiri sau mai degrabă reproşuri acute faţă de implicarea sindicală in acordarea diferitelor drepturi de natură salarială. În foarte multe cazuri mă întreb de ce trebuie să existe o astfel de abordare când tocmai cei care blamează sunt beneficiarii de drept al întregului mecanism, pus în mişcare de intervenţia pe toate planurile ale SNLP, în materie de drepturi ?

Mai mult sau mai puţin deşănţat, exprim totuşi o opinie personală în acest context. Şi mă orientez exclusiv pe anumite caracteristici pe care, personal le-am identificat în dreptul unor indivizi. Sa le menţionez în ordine cronologică:

•   "Paralizie sindicală"  - lipsa de interes a celor care aleg să nu facă parte dintr-o asociere sindicală pe considerente personale sau induse de meme negative, de viruşi ai minţii care aleg să conecteze persoana la tot ce este antisindicat;  Tratată îndeaproape, această "paralizie sindicală" se identifică cu o stare de moleşeală intelectuală, o stare din care individului îi este greu să înţeleagă ce se întâmplă în jurul său. Din fericire, ponderea "paraliziei sindicale" este foarte mică, puţini indivizi fiind încorsetaţi de o astfel de stare. 

•   "Semiparalizia sindicală" - lipsa de interes a celor care, deşi sunt afiliaţi la o structură sindicală, aleg să fie informaţi decât să caute singuri informaţia; Se identifică cu stări de incertitudine.

•   "Scremerea sindicală" - voinţa individului de a înţelege ce se intâmplă în jurul său dar serios avariată de lipsa  noţiunilor simple de logică; Se manifestă prin atitudinea iraţională în toiul acţiunii.

•   "Pervertirea sindicală" - individul înţelege, ascultă opinii pertinente dar le schimbă sensul din considerente personale sau influenţat de interesele unui grup; Se identifică printr-un conflict cu inteligenţa cât timp ignoră capacitatea reală a sindicatului.

Indiferent dacă ne place sau nu, trebuie să înţelegem că sindicatul este o formă de asociere a oamenilor care, prin reprezentanţii săi, luptă pentru drepturile lor de natură personală, socială şi profesională. Identificarea unui sindicat cu un singur om (liderul) este total greşită. Şi poate că de aceea mulţi apelează la a blama decât la a ajuta.

Să nu uităm un singur lucru: Sindicatul suntem noi ! Şi nu ne putem pemite să ne blamăm singuri. Cu fiecare atitudine de acest fel suntem mai slabi, mai vulnerabili. Şi ce ne dorim de fapt ? Forţă sau slăbiciune ?