O țară și o mică radiografie...de penitenciar

Preluând demersul salutar al SNLP de a înainta o scrisoare CEDO ( http://www.snlp.ro/stiri-si-noutati/articole-publicate/1056-draga-cedo.html ) prin intermediul căreia îi înștiințează de similitudinea între condițiile de detenție și condițiile de muncă ale salariaților, și alte probleme, am putea continua cu o serie de aprecieri. 

Luând în calcul varianta naivă că părerea unui cetățean contează pentru mai marele CEDO, un eventual răspuns ar putea fi o provocare pentru noi toți. Ne temem însă că România, în agenda UE, implicit a CEDO reprezintă:

O țară căreia nu i se va permite vreodată să-și adapteze, fără repercusiuni, condițiile de detenție funcție de nivelul său economic iar o eventuală poziție de forțare a acestui amănunt va atrage consecințe nu numai materiale, pe considerentul că această țară nu are nici măcar dreptul de a se îmbăta cu iluzia că ar putea să se conducă și singură. 

Interesant e că, deși există o serie de norme ce trebuiesc respectate în privința deținerii, totuși sunt țări europene în care aceste norme sunt respectate până la nivelul la care nu le sunt lezate interesele interne, în general a cetățenilor acestora. Un episod, credibil numai prin prisma sincerității cu care il expunem, ne dovedește raționamentul de mai sus. Pe scurt, aflându-ne într-un schimb de experiență la o pușcărie de femei din Austria, adaptată într-un castel ( https://www.justiz.gv.at/web2013/html/default/2c94848542ec4981014449659e7c401f.de.html ), un manager austriac este întrebat dacă gaz-ul, funcțional în vechile grajduri ale castelului și amplasat la o distanță foarte mică de dormitoarele deținutelor, respectă normele europene în acest sens. Răspunsul a fost unul pe măsura capacității unei țări ca Austria de a-și respecta valorile si identitatea implicit: "Aici este Austria, Strasbourg e departe!"

O țară în care se promovează infracționalitatea distrugând identitatea și stabilitatea instituțiilor care are în sarcină acest fenomen. Mărturii pot fi chiar lucrurile evidențiate în articolul postat pe www.snlp.ro, de genul celor în care CEDO se apleacă permanent pe probleme ale infractorilor condamnați dar niciodată pe probleme ale salariaților, a individizilor în general, plătitori constanți de taxe și impozite.

O țară în care instituțiile menite să impună ordinea și siguranța trebuiesc menținute sub un nivel mediu, atât al infrastructurii cât și al resursei umane. Penitenciarele, în acest caz, fac dovada acestei afirmații. S-a vulnerabilizat într-atât de mult notorietatea salariaților în fața deținuților  încât nu a fost deajuns până nu s-a și impus legislativ acest lucru.

Cu toții suntem de acord, muncind și confruntându-ne cu aspectele astea, că niciun drept adus în plus pentru deținuți nu a fost însoțit și de măsuri de coerciție în același timp, și dacă există, acestea dau posibilitatea răstălmăcirii lor de către deținuți și atacate în instanțe. Creându-se precedente multiple din acest punct de vedere, personalul din penitenciare a devenit în multe cazuri neputincios. Acest principiu elementar de "îți dau ceva - îmi dai ceva", în context legal evident, nu se respectă decât în primă fază, respectiv "îți dau". Și s-a tot dat fără a se ține seama de capacitatea României de a suporta ce s-a scris, că se dă. Și s-a tot dat fără a ține seama și de faptul că la mijloc sunt prinși mai mult de 12.000 de salariați, aceștia fiind expuși continuu la o muncă care implică doar compromisuri personale și nicio răspundere pentru cei care au inserat pentru deținuți doar prima fază de "îți dau".

În contextul ăsta, evident că se creează o breșă enormă în capacitatea instituției de a menține și crea um standard performant în privința asigurării ordinii. Și tot evident este faptul că cei peste 12.000 sunt țapii ispășitori ai acestui sistem bine ticluit, de dezintegrare a identității sistemului penitenciar.

O țară în care nivelul de pregătire al resursei umane, care se poate adapta unui management performant este ignorat total, intenția fiind aceea de a domina prin impunerea unor oameni copleșiți de umilință și obediență față de aberațiile ce li se impun a fi puse în practică. 

Cu toate astea, nu putem renunța la lupta pentru mai binele nostru.