vineri, 21 august 2015

Din evul mediu, ANP transmite că e bine la puşcărie!

Captura de ecran din 2015.08.21 la 10.00.40Articol preluat de pe www.snlp.ro

Evul mediu cosmetizat. Detinuti paziti de detinuti. Agenti uitati in posturi. Dar este bine

Ministerul Justitiei si ANP au emis comunicate de presa care indica o evolutie buna a sistemului penitenciar. Aceeasi stare de bine reiese si din adresele transmise SNLP. Nicio solicitare SNLP de convocare, in anul 2015, a Comisiei mixte privind sistemul penitenciar constituita la nivel MJ, nu a primit raspuns. Intelegem ca dialogului si transparentei se prefera baricadele, comunicatele si trasoarele de la distanta. Deci, ne conformam.

Vocile celor 400 care au strigat prin portavoci pe 13 august nu au fost suficient de puternice. Sau de slugarnice. Sclavii publici cu statut special s-au comportat altfel de cum sunteti obisnuiti? Va promitem dragi conducatori, o toamna sindicala! Cu cat ne ignorati, cu atat ne energizati.

Sistemul penitenciar din Romania este in Europa, nu in evul mediu, nu-i asa domnule Bejan? Doar in Europa detinutii se pazesc singuri iar agentii stau in foisor 17 ore continuu fara sa fie inlocuiti conform legii (!) (normal stau doar 13 dar mai sunt si perchezitii, destul de des). Ciudat dar oamenii astia chiar au nevoie la WC in acest interval! Poate ca ar fi bine sa bea mai putina apa, nu? Daca prindeti vreunul ca doarme in cele 17 ore il sanctionati sau il iertati ca nu a rezistat la un tratament inuman?


Cate boli profesionale au fost depistate sau cate demersuri in acest sens s-au declansat in ultimul deceniu? Cati salariati s-au imbolnavit de diabet in ultimii 5 ani dle ministru? Sau de TBC. Pica ca frunzele in jurul vostru dar sunteti ocupati cu comunicate pompoase. V-a trecut la vreunul prin minte sa faceti astfel de situatii? Asa cum fac toate institutiile care isi supun salariatii la acest nivel de stres. Sau sa aflati care este gradul de mortalitate a pensionarilor din sistem? Caci majoritatea nu apuca mai mult de 5 ani de pensie. Noi nu reusim sa aflam de la ANP nici macar numarul orelor suplimentare de munca sau al zilelor de concediu neacordate. Normal, pentru ca sunt prestate fara acordul sindicatelor iar asta este ilegal. Cerem asta in scris de jumatate de an. 

Cititi in Jurnalul National de astazi despre marile realizari ministerial-penitenciare: 
(...) Sindicatele se pregătesc de proteste şi greve în această toamnă. Asistenţii sociali şi angajaţii din penitenciare sunt printre cei mai nemulţumiţi. Aceştia cer deblocarea posturilor şi măriri substanţiale de salariu. Poliţiştii aşteaptă votul Parlamentului.
Situaţia cea mai dramatică pare a fi în mediul penitenciar, unde lipsa personalului angajat a dus la folosirea deţinuţilor în posturile de pază, de mai mulţi ani. Schema actuală, aprobată prin hotărâre de Guvern, prevede ca numărul angajaţilor din penitenciare să fie de 15.583. Dintre aceste posturi sunt ocupate doar 12.500 în prezent, deci ar mai fi nevoie de 3.000 de angajaţi.

“În realitate, acum, în sistemul penitenciar, la solicitarea noastră, se face o standardizare a misiunilor şi posturilor, conform legii, adică ne uităm în regulamente şi vedem care este necesarul real de posturi. Analiza indică o nevoie de creştere a numărului de posturi cu cel puţin 50%. De foarte mult timp suntem nevoiţi să folosim deţinuţii pentru posturi de pază. La Jilava sunt şapte posturi asigurate cu deţinuţi. În foişorul de pază stă un deţinut neînarmat şi asta se întâmplă de mulţi ani şi pe patru schimburi, nu pe unul singur”, a explicat, pentru Jurnalul Naţional, Ştefan Teoroc, preşedintele Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare (SNLP), precizând că dacă nu ar fi fost legalizat genul acesta de adaptare a misiunilor prin implicarea deţinuţilor, sistemul penitenciar ar fi fost în colaps de mult timp.

Teoretic, la circa 30.000 de deţinuţi sunt 12.000 de salariaţi, adică un raport de unu la trei, dar realitatea este cu totul alta. “Nu se poate compara România cu Marea Britanie, Franţa sau alte ţări care au logistica necesară, aparatură performantă. În sistemul penitenciar noi escortăm la instanţă, la punctele de lucru, noi facem absolut tot. Nu intervine nincio altă forţă. E alterat acest raport. Sunt 700 de lucrători în sectorul de reintegrare în totalitate, incluzând asistenţi sociali, psihologi, educatori, iar personalul medical este de 600, adică sunt foarte puţini”, mai spune liderul SNLP. Salariul mediu al unui angajat din penitenciare, la care se adaugă norma de hrană, ajunge la 2.400 de lei pe lună, însă condiţiile de lucru şi stresul nu se pot acoperi cu aceşti bani. “În momentul în care se intră în serviciu, ar trebui să fie rezerve care să asigure rulajul, dar, în realitate, cine urcă în foişor rămâne 12 ore neschimbat. Este un fel de ev mediu în multe zone. Supravegherea, escortarea au fost cumva adaptate la lipsa de oameni”, mai spune Ştefan Teoroc, preşedintele SNLP.

Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS) anunţă o toamnă cu proteste sindicale pentru majorări salariale. “Dacă unii şi-au dat salarii de 12.000-14.000 de lei, evident că cei din Asistenţă Socială, dintre care 20% sunt plătiţi cu salariul minim şi sunt sociologi, psihologi, oameni cu pregătire profesională şi mulţi ani de experienţă îşi cer drepturile. Noi am cerut săptămâna trecută ca măcar să se găsească soluţii pentru a se plăti cele 500.000 de ore suplimentare care s-au lucrat. Vor vrea şi cei din finanţe publice şi cei de pe amublanţe. Trebuie să fie trataţi toţi în mod egal. Toată lumea va cere creşteri salariale. Cu siguranţă va fi o toamnă cu proteste sindicale”, a declarat, pentru Jurnalul Naţional, preşedintele BNS. (...)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu