Ignorant la propria ignoranţă

Câţi dintre voi vă aduceţi aminte de nuvela "Proştii" a lui Rebreanu? 

Pe scurt, Rebreanu scrie despre Nicolae Tabără şi fiul său, care au de gând să călătorească cu trenul. Se trezesc cu noaptea în cap pentru a ajunge la gară, fiindu-le teamă să nu piardă trenul. Odată ajunşi în gară, constată că e pustie şi devin înspăimântaţi că e posibil să fi pierdut deja trenul. Cu toate astea, aleg să aştepte şi se culcă pe nişte pietre gândindu-se că băncile din gară ar fi rezervate oamenilor mai înstăriţi decât ei. La câteva ore se deschide gara şi toţi dau năvală la ghişeul de bilete. Cei doi ajung primii la casă însă sunt bruscaţi de către angajaţii gării lasând loc celor mai "de soi" să intre în posesia biletelor. După mai multe încercări, într-un final reuşesc să cumpere bilete, însă trenul lor se pusese deja în mişcare. La cele întâmplate reacţia lor a fost următoarea: "Noi suntem proşti, păcatele noastre. Pesemne aşa ne-a lăsat Dumnezeu, proşti şi necăjiţi şi nepricepuţi". 

Intrând în posesia biletelor şi văzând că trenul se pusese deja în mişcare, cei doi aleargă disperaţi după tren încercând să urce scările din mers, după ce în prealabil, Tabără nu reuşiseră să deschidă uşa vagonului cât timp încă era staţionat. "Naşul" trenului, observându-l că vrea să urce în timp ce trenul se puseseră în mişcare, îl împinge strigându-i în acelaşi timp: "Să vă sculati mai devreme, putregaiule, şi să nu mocoşiti, fire-aţi ai dracului să fiţi, răcni conductorul, dispărând într-un vagon."

În viziunea multora, pilda acestei nuvele poate fi interpretată diferit. Intr-o viziune însă, fleşuieşte imaginea unor proşti cu veleităţi de statute personale şi profesionale mai grandioase decât le permite propria capacitate de a le atinge. 

Cu toţii aşteptăm nişte trenuri în viaţă. Însă cel mai important e să ne urcăm în cel căruia putem şi ştim să-i deschidem uşa înainte de a se pune în mişcare. 

Însă ce facem atunci când constatăm că, deşi nu e trenul lor, aceşti proşti sunt împinşi şi ajutaţi să urce în el? De cele mai multe ori, cei aflaţi deja în tren nu au o reacţie la "virus" deşi mediul le este vădit compromis. Probabil că, pentru ei contează cei care i-au ajutat să urce în tren. Oare să fi fost la fel ca proştii ăstia atunci când au încercat să se urce în tren? 

Nu de puţine ori identificăm această pildă prin curtea puşcăriei. Ne împiedicăm de unii urcaţi pe nedrept în trenuri care nu visau vreodată că ar putea ajunge. Şi ce faci atunci când ăştia chiar se cred călătorii de drept al acestor trenuri? Nu poţi altceva decăt să-i priveşti cu milă, cu milă că ajung să devină mai penibili decât le este dat să fie, când exprimă spre exemplu opinii de genul: "se bagă prea mult în seamă" - cu direcţie către reprezentantul sindical atunci când acesta a îndrumat oamenii să nu accepte un abuz sau vreo mojicie lipsită de bun simţ. 

Meseriaşule călător clandestin, de când poţi şi eşti tu în măsură să transmiţi unui lider de sindicat că "se bagă prea mult în seamă" pentru unele drepturi ale salariaţilor sau pentru a exclude situaţii nesimţite la adresa salariaţilor? Ţi-ai pus vreodată întrebarea care este menirea unui lider de sindicat, al celui care-şi respectă membrii? 

Peste toate astea, recomandarea pentru aceşti călători clandestini e să renunţe la postura infractorului naiv care crede că, îngurgitând suc de lămâie, devine invizibil în faţa camerelor de luat vederi când comite o infracţiune.