Lipsa psihologiei de personal din penitenciare sau doar o moarte simplă, aleasă conştient?

Aflăm cu stupoare că un coleg, agent în cadrul penitenciarului  Miercurea Ciuc şi-a pus capăt zilelor împuşcându-se cu arma din dotare. Informarea ANP sună în felul următor: 

"În data de 07.12.2015, în jurul orei 07³⁰, în timp ce efectua serviciul în postul de pază nr. 6 de pe perimetrul locului de deţinere, agentul şef de penitenciare H.G., s-a sinucis prin împuşcare, folosind arma din dotare - pistolul mitralieră calibrul 7,62 mm, model 1963.

 A fost anunţat telefonic Sistemul Naţional Unic Pentru Apeluri de Urgenţă 112 care a trimis o ambulanţă SMURD şi sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Miercurea Ciuc, în prezent efectuându-se cercetări în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului."

La prima vedere pare să fie un gest al unui om incapabil a-şi controla trăirile în raport cu motivele pentru care a apelat la un astfel de gest. Evident că alegerea de a se sinucide nu poate fi motivată în niciun fel. În acelaşi timp, e foarte dificil să găseşti vinovaţi de producerea unui astfel de eveniment. În schimb, putem apela la unele întrebări sau constatări ale unor stări de fapt, deloc îmbucurătoare pentru oamenii care lucrează în acest sistem penitenciar, ca de exemplu:

1. De ce unităţile penitenciare, luând în considerare aspectele sensibile ce caracterizează acest sistem penitenciar, nu pun la dispoziţie un psiholog de personal ?

2. Cine a conceput bateriile de teste psihologice pentru personalul din penitenciare şi care au fost elementele cheie luate în considerare la conceperea acestora ?

3. De ce la constatarea unor probleme de ordin psihologic în rândul salariaţilor din penitenciare se emit doar nişte constatări, fără a fi puse la dispoziţie de către evaluatori şi mecanismele de ameliorare al acestor probleme ? 

Cunoaştem prea bine faptul că, în situaţia descoperirii unor probleme psihologice în rândul salariaţilor, se emit un fel de adeverinţe prin intermediul cărora salariaţii iau la cunoştinţă de avizul psihologic, fără a conţine eventuale recomandări, particularităţi de avut în vedere de către salariat pentru conştientizarea unei anumite stări. În multe astfel de cazuri apar adevărate "cutremure interioare", lipsa unor obiectivităţi cu referire la propria persoană fiind de multe ori frustrantă şi mai ales contrariantă pentru salariaţi.

4.  În situaţia în care salariatul se află în postura de a se confrunta cu probleme de ordin profesional, fiind implicat în unele evenimente din interiorul penitenciarului, în baza căror recomandări se iau decizii de strămutare de pe funcţia deţinută de către acest salariat pe altă funcţie ? Cu ocazia fiecărei situaţii de acest gen, se iau în considerare toate elementele ce pot destabiliza psihic acest salariat ? 

În multe rânduri  se pune pecetea de vinovat pe mulţi dintre colegii noştri, fără a fi evaluată conjunctura în care s-au aflat aceştia din toate unghiurile, fără a se urmări ameliorarea stării psihice a acestora şi fără a fi pregătiţi într-un fel pentru sancţiunile ce urmeaază a le fi aplicate dacă aceştia se fac vinovaţi de producerea unor evenimente. 

Nu moartea unui coleg trebuie să conştientizeze ANP că psihologia de personal este necesară acestor salariaţi ai sistemului penitenciar ci recunoaşterea unor reale probleme cu care se confruntă aceştia în munca pe care o prestează. Ne dorim ca ANP să mai constientizeze ca fiind necesară intervenţia pentru ameliorarea acestor probleme. Cât timp, psihologia de personal va fi tratată ca şi încă o activitate punctată sec în calendar...

Dumnezeu să odihnească sufletul colegului de la Miercurea Ciuc !